În conformitate cu Ordonanţa de Guvern nr. 20/18.08.1997 privind stabilirea orarului de varā și a orei oficiale de vară pe teritoriul României, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26.03.2023, ora 03:00 devine ora 04:00.

În acest sens, Societatea de Transport București STB SA a luat toate măsurile astfel încât programul de circulație al liniilor care funcționează pe timp de noapte să nu fie afectat. 

 

Începȃnd de sâmbătă, 25.03.2023, linia de autobuz 385 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul de mers spre „Valea Oltului”, de la intersecția Str. Sfânta Vineri/Bd. Mircea Vodă, pe Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Splaiul Independenţei, după care va urma traseul actual. Circulația autobuzelor pe sensul opus nu va fi modificată.

Această măsură va fi aplicată pentru asigurarea unei legături de transport directe ȋntre Bd. Corneliu Coposu şi Splaiul Unirii, respectiv zona Izvor.

Astfel, pe sensul de mers spre „Piața Sf. Vineri”, autobuzele vor circula pe următorul traseu: terminal „Valea Oltului”, Str. Valea Oltului, Prelungirea Ghencea, Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Splaiul Independenţei (malul drept), Piaţa Unirii (Aleea I), Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.

Pe sensul de mers spre „Valea Oltului”, autobuzele vor circula pe următorul traseu: terminal „Piaţa Sf. Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Splaiul Independenţei (malul stâng), Pod Izvor, Splaiul Independenţei (malul drept), Bd. Libertăţii, Bd. Naţiunile Unite, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, Prelungirea Ghencea, Str. Valea Oltului, terminal „Valea Oltului”.

 

Începând de sâmbătă, 01.04.2023, linia de tramvai 21 va reveni pe traseul de bază, cuprins între terminalele „Piaţa Sf. Gheorghe” şi „Pasaj Colentina”, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru reluarea circulaţiei tramvaielor în intersecţia Şos. Colentina/Str. Doamna Ghica.

De la aceeaşi dată, linia navetă de autobuz 621, care a asigurat preluarea fluxurilor de călători pe Șos. Colentina, pe tronsonul cuprins între rondul „Bucur Obor” și „Pasaj Colentina”, pe durata modificării traseului liniei 21, va fi suspendată.

 

Cu ocazia organizării meciului de fotbal între echipele Fotbal Club FCSB și C.S. Universitatea Craiova 1948 pe Arena Națională, sâmbătă, 18.03.2023începând cu ora 17:30, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Pierre de Coubertin, pe tronsonul cuprins între Str. Vatra Luminoasã și rondul de la intrarea în stadion.

Având în vedere această măsură, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, circulația mijloacelor de transport public de pe pe liniile 8690 și 143 va fi modificată până la ridicarea restricțiilor de circulație, astfel:

Linia de troleibuz 86 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Dridu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

Linia de troleibuz 90 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Mircea Vulcănescu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Bd. Pierre de Coubertin/Str. Vatra Luminoasă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

 

Începând de astăzi, 16.03.2023, de la ora 15:00, tramvaiele liniei 41 efectuează opriri în stația „Cașin”, situată pe Bd. Mărăști, pe sensul de mers spre terminalul „Ghencea”, ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare a peronului aferent.

 

Începând de miercuri, 15.03.2023, de la ora 10:00, staţiile de autobuz „Cimitirul Militari”, situate pe Bd. Uverturii, pe ambele sensuri de mers ale liniilor 106, 178 și 434, vor fi reamplasate temporar, pentru a permite executarea unor lucrări la reţeaua publică de alimentare cu apă de pe Bd. Uverturii.

Astfel, stația „Cimitirul Militari” de pe sensul spre centru va funcționa la o distanță de aproximativ 30 de metri spre Bd. Iuliu Maniu, iar cea de pe sensul spre periferie va funcționa la o distanță de aproximativ 60 de metri spre Str. Apusului.

 

Începând de astăzi, 13.03.2023, stația de troleibuz „Matei Voievod”, aferentă liniilor 70 și 79, situată pe Str. Popa Nan, pe sensul de mers spre Foișorul de Foc, funcționează pe amplasamentul de bază, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare a rețelei de distribuție a gazelor naturale de pe Str. Popa Nan.

 

În contextul desfășurării lucrărilor de construire a pasajului suprateran Doamna Ghica, începȃnd de luni, 13.03.2023, circulația rutieră pe calea de rulare a tramvaielor de pe Șoseaua Colentina va fi restricționată pe sensul de mers spre Pasajul Colentina, traficul urmând a fi redirecţionat pe spațiul carosabil ȋn zona intersecţiei cu Str. Doamna Ghica.

Având în vedere această măsură, pe Şos. Colentina, pe sensul de mers spre „Pasaj Colentina”, autobuzele liniilor 182, 282, 382, 621, 667, N103 şi N108 vor circula astfel:

Autobuzele liniei 182 vor circula, pe sensul spre terminalul „Institutul Oncologic”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Str. Teiul Doamnei/ Şos. Colentina și intersecţia cu Şos. Colentina/Şos. Fundeni, după care vor urma traseul actual.  

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei 182 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei 282 vor circula, pe sensul spre terminalul „Şoseaua Fundeni”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina pe tronsonul cuprins între intersecţia Str. Teiul Doamnei/Şos. Colentina și intersecţia Şos. Colentina/Str. Maior Vasile Băcilă, după care vor urma traseul actual.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei 282 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei 382 vor circula, pe sensul spre terminalul „Escalei”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Şos. Colentina/Str. Teiul Doamnei și intersecţia Șos. Colentina/Str. Maior Vasile Băcilă, unde autobuzele vor reveni pe calea de rulare a tramvaielor și vor urma traseul actual.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei 382 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei 621 vor circula, pe sensul spre terminalul „Pasaj Colentina”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Şos. Colentina/Str. Teiul Doamnei și intersecţia cu  Țos. Colentina/Str. Maior Vasile Băcilă, unde autobuzele vor reveni pe calea de rulare a tramvaielor și vor urma traseul actual.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei 621 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei 667 vor circula, pe sensul spre terminalul „Spitalul Fundeni”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Şos. Colentina/Str. Teiul Doamnei și intersecţia Șos. Colentina/Str. Sportului, după care vor urma traseul actual.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei 667 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei de noapte N103 vor circula, pe sensul spre terminalul „Institutul Oncologic”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Str. Teiul Doamnei/Şos. Colentina și intersecţia Șos. Colentina/Şos. Fundeni, după care vor urma traseul actual.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei N103 nu va fi modificată.

Autobuzele liniei de noapte N108 vor circula, pe sensul spre terminalul „Pasaj Colentina”, pe carosabilul de pe Şos. Colentina, pe tronsonul cuprins între intersecţia Şos. Colentina/Str. Teiul Doamnei și capătul de linie.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor liniei N108 nu va fi modificată.

 

Începȃnd de vineri, 10.03.2023, autobuzele liniei 136 vor efectua opriri suplimentare pe Bulevardul Libertăţii, în noua staţie „Piața Constituției” situată pe sensul de mers spre terminalul „Pod Izvor”, ȋntre staţiile „Piaţa Francofoniei” şi „Palatul Parlamentului”.

 

În contextul suspendării temporare a circulației trenurilor de călători pe traseul Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă în zilele de marți, 14.03.2023 și miercuri, 15.03.2023, între orele 09:00 – 14:20va fi reînființată linia de autobuz 780 pentru a asigura serviciul de transport public pe această rută.

Astfel, în perioadele menționate, autobuzele liniei 780 vor circula la intervale de aproximativ 30 de minute între terminalele „Gara Basarab” și „Aeroport Henri Coandă”, pe următorul traseu:

-      Pe sensul de mers spre terminalul „Aeroport Henri Coandă: Gara Basarab, Bd. Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, Piaţa Presei Libere, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Alei Aeroport Henri Coandă, Aeroport Henri Coandă Sosiri.

-      Pe sensul de mers spre terminalul „Gara Basarab”: Aeroport Henri Coandă, Alei Aeroport Henri Coandă, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Expoziţiei, Str. Aviator Popişteanu, Str. Dornei, Str. Puţul lui Crăciun, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Piaţa Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Gara Basarab.

Pentru efectuarea călătoriilor pe linia 780 poate fi utilizat oricare titlu de călătorie din oferta tarifară a STB SA.

 

Începând de miercuri, 08.03.2023, stația de troleibuz „Matei Voievod”, aferentă liniilor 70 și 79, situată pe Str. Popa Nan, pe sensul de mers spre Foișorul de Foc, va fi reamplasată temporar la o distanță de aproximativ 20 de metri spre Calea Călărași, pentru a permite executarea unor lucrări de reabilitare a rețelei de distribuție a gazelor naturale de pe Str. Popa Nan.

 

Începȃnd de marți, 07.03.2023, autobuzele liniilor 136 şi N101 vor efectua opriri suplimentare pe Bulevardul Libertăţii, în noua stație „Piața Francofoniei”, amplasată ȋntre staţiile de autobuz „Casa Academiei” şi „Palatul Parlamentului”, pe sensul de mers spre Podul Izvor (pentru linia 136), respectiv între staţiile „Casa Academiei” şi „Piaţa Unirii 2”, pe sensul de mers spre Piaţa Unirii (pentru linia N101).

 

Sâmbătă, 04.03.2023 și duminică, 05.03.2023, până la ora 19:00, alimentarea cu energie electrică a tramvaielor va fi întreruptă în zona buclei de ȋntoarcere a acestora de la terminalul „Complex Comercial Titan”, pentru a permite executarea unor lucrări la pasajul rutier suprateran de la intersecția Bd. Theodor Pallady cu Str. Drumul între Tarlale.

Având în vedere această măsură, în perioada menționată vor fi modificate traseele liniilor de tramvai 19, 27 și 40.

Astfel, linia 19 va funcţiona între terminalele „Faur Poarta 4” şi „Zeţarilor‟, pe următorul traseu:

  • Pe sensul de mers spre „Zețarilor”: „Faur Poarta 4”, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Camil Ressu, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, Bd. Gheorghe Șincai, Calea Șerban Vodă, Șos. Giurgiului, Str. Anghel Alexandru, „Zețarilor”;
  • Pe sensul de mers spre „Faur Poarta 4”: „Zețarilor”, Str. Anghel Alexandru, Şos. Giurgiului, Calea Şerban Vodă, Bd. Gheorghe Șincai, Str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, Șos. Mihai Bravu, Bd. Camil Ressu, Str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, „Faur Poarta 4”.

Linia 27 va funcţiona ȋntre terminalele „Piaţa Titan” şi  „Piaţa Unirii”, pe următorul traseu:

  • Pe sensul de mers spre „Piața Unirii”: „Piaţa Titan”, Bd. Camil Ressu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, „Piaţa Unirii”.
  • Pe sensul de mers spre „Piața Titan”: „Piaţa Unirii”, Bd. Regina Maria, Str. 11 Iunie, Bd. Mărăşeşti, Bd. Octavian Goga, Calea Dudești, Bd. Camil Ressu, „Piaţa Titan”.

Linia 40 va funcţiona ȋntre terminalele „Faur Poarta 4” şi „Piaţa Sf. Vineri”, pe următorul traseu:

  • Pe sensul de mers spre „Piaţa  Sf. Vineri”: „Faur Poarta 4”, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, „Piaţa Sf. Vineri”.
  • Pe sensul de mers spre „Faur Poarta 4”: „Piaţa Sf. Vineri”, Str. Sfânta Vineri, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărașilor, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, „Faur Poarta 4”.

Pentru preluarea fluxurilor de călători de pe tronsonul suspendat, vor fi înființate liniile navetă de autobuz 627 („Metrou Nicolae Teclu” - „Piaţa Titan”) și 640 („Metrou Nicolae Teclu” - „Faur”), care vor funcționa, până la reluarea circulației normale a tramvaielor, pe următoarele trasee:

Linia 627:

  • Pe sensul de mers spre „Piața Titan”: terminal „Metrou Nicolae Teclu‟, bretea Bd. Theodor Pallady, Bd. Theodor Pallady, cu întoarcere ȋn sensul giratoriu din intersecţia Bd. Theodor Pallady/Şos. Libertăţii/Str. Balta Albina, apoi pe Bd. Theodor Pallady, bretea Bd. Theodor Pallady, Bd.Theodor Pallady, „Piaţa  Titan”.
  • Pe sensul de mers spre „Metrou Nicolae Teclu”: „Piaţa  Titan”, Bd. Theodor Pallady, bretea Bd. Theodor Pallady, terminal „Metrou Nicolae Teclu”.

Linia 640:

  • Pe sensul de mers spre „Faur”: „Metrou Nicolae Teclu‟, bretea Bd. Theodor Pallady, Bd. Theodor Pallady, cu întoarcere ȋn sensul giratoriu din intersecţia Bd. Theodor Pallady/Şos. Libertăţii/Str. Balta Albina, apoi pe Bd. Theodor Pallady, bretea Bd. Theodor Pallady, Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, terminal „Faur”.
  • Pe sensul de mers spre „Metrou Nicolae Teclu”: „Faur”, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, bretea Bd. Theodor Pallady, terminal „Metrou Nicolae Teclu”.

 

Cu ocazia organizării meciului de fotbal între echipele Fotbal Club FCSB și C.S. Petrolul Ploieşti pe Arena Națională, astăzi, 02.03.2023începând cu ora 20:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Pierre de Coubertin, pe tronsonul cuprins între Str. Vatra Luminoasã și rondul de la intrarea în stadion.

Având în vedere această măsură, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, circulația mijloacelor de transport public de pe pe liniile 8690 și 143 va fi modificată până la ridicarea restricțiilor de circulație, astfel:

Linia de troleibuz 86 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Dridu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

Linia de troleibuz 90 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Mircea Vulcănescu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.

Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Bd. Pierre de Coubertin/Str. Vatra Luminoasă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, până la Depoul Vatra Luminoasă.