Cu ocazia desfășurării meciului din Supercupa României la fotbal pe „Arena Națională”, ce se va disputa între echipele CFR Cluj și Universitatea Craiova, sâmbătă, 10.07.2021, începând cu ora 15:00, traficul rutier va fi restricționat în zona adiacentă stadionului.

Având în vedere aceste măsuri, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, STB SA va modifica circulația mijloacelor de transport public de pe următoarele linii:

  • Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul „Vatra Luminoasă”;
  • Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între „Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Tony Bulandra, până la Depoul „Vatra Luminoasă”;
  • Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” şi intersecţia Str. Baicului/ Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (aferent liniilor 69, 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Șos. Electronicii, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina, terminal „Bucur Obor”. Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri în stațiile liniei 101 (situate pe Şos. Pantelimon), precum și în cele ale liniilor 69, 85 și 382 (situate pe Bd. Gării Obor).

Începând de marți, 05.07.2021, staţia de autobuz „Pod Ciurel”, aferentă liniilor 178, 201 și N110, situată pe Şos. Virtuţii, pe sensul spre Bd. Uverturii, va funcționa pe amplasamentul inițial (la o distanță de aproximativ 80 de metri spre stația „Orșova”, între cele două bretele de urcare/coborâre ale Pasajului).

Staţiile „Cimitirul Ghencea 2”, de pe ambele sensuri ale liniilor regionale R422, R423 și R425, situate pe Prelungirea Ghencea, vor fi reamplasate temporar şi vor funcționa începând de astăzi, 02.07.2021, de la ora 09:00, la o distanță de aproximativ 300 de metri spre terminalul „Ghencea”.

Centrele de Reîncărcare Carduri din rețeaua comercială a STB SA ar putea întâmpina dificultăți la vânzarea titlurilor de călătorie în cursul zilei de joi, 01.07.2021, ca urmare a derulării procesului de conectare a caselor de marcat la serverele ANAF.
În acest context, STB SA le recomandă călătorilor să achiziționeze titluri de călătorie de la Centrele de Emitere și Reîncărcare Carduri și să utilizeze modalitățile alternative de achiziție și de plată a călătoriei: încărcarea online a cardului nominal, plata prin SMS, plata cu cardul bancar contactless direct la validator sau plata prin intermediul aplicației 24Pay, care poate fi descărcată gratuit din Google Play, App Store sau App Gallery.

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov privind optimizarea rețelei de transport public, începând de joi, 01.07.2021, traseele liniilor 300 și 381 vor fi comasate,  iar noua linie va funcționa sub indicativul 381, între terminalele „Clăbucet” și „Piața Reșița”. Practic, linia 381 va fi prelungită de la Piața Victoriei până la „Clăbucet”, iar linia 300 va fi suspendată.

Astfel, noua linie de autobuz cu indicativul 381 va funcționa pe următorul traseu: terminal “Clăbucet”, Bd. Ion Mihalache, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Piața Romană, Bd. General Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Piața Universității, Bd. I. C. Brătianu, Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Tineretului, Calea Văcăreşti, Piața Sudului, Str. Serg. Niţu Vasile, Str. Izvorul Rece, Str. Reşita, terminal „Piaţa Reşiţaʺ.

Autobuzele vor opri în stațiile actuale ale liniei 381 între “Piața Reșița” și “Piața Victoriei”, respectiv în stațiile liniei 300 între “Piața Victoriei” și “Clăbucet”.

Abonamentele eliberate pe această linie vor fi valabile, până la expirare, pe noua linie 381.

Programul de circulație aferent noului traseu al liniei 381 va putea fi accesat la acest link: http://stbsa.ro/ora_statii.

Având în vedere desfășurarea meciului de fotbal Franța – Elveția, traficul rutier va fi restricționat total în cursul zilei de azi, 28.06.2021, pe Bd. Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, iar liniile de transport din apropierea „Arenei Naționale” vor fi deviate, astfel:

  • Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”;
  • Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”;
  • Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între „Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”;
  • Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual;
  • Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă.

În contextul desfășurării partidei de fotbal Franța – Elveția, din cadrul optimilor de finală ale Campionatului European de Fotbal - UEFA 2020, pe Stadionul „Arena Națională”, în noaptea de luni spre marți, 28/29.06.2021, autobuzele liniilor de noapte N102 și N113 vor circula pe trasee deviate până la reluarea circulației pe arterele din zona stadionului.

Astfel, autobuzele liniei N102 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Bd. Pache Protopopescu/ Șos. Mihai Bravu/ Șos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, până la terminalul „Granitul”.

Autobuzele liniei N113 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Titan” și intersecția Șos. Mihai Bravu/ Str. Vatra Luminoasă, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Șos. Mihai Bravu, Bd. Pache Protopopescu, Calea Moșilor, după care vor urma traseul actual, până la terminalul „Bd. Ficusului”.

Suplimentar, programul de circulație al liniei speciale expres 700 („Aeroport Internațional Henri Coandă” – „Arena Națională”) va fi prelungit în noaptea de luni spre marți, 28/29.06.202, până la ora 01:00.

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) privind optimizarea rețelei de transport public, începând de sâmbătă, 26.06.2021, vor fi aplicate următoarele măsuri de reorganizare:

 

Linia de autobuz 117 va funcționa, pe sensul spre terminalul „Piața Sf. Vineri”, pe un traseu modificat în zona rondului George Coșbuc (situat la intersecția bulevardelor Libertății și Regina Maria), urmând ca autobuzele să traverseze această intersecție pe spațiul carosabil central.

Astfel, autobuzele liniei 117 nu vor mai efectua opriri în stația inițială „Piața Regina Maria” situată în rond, ci în stația „Piața Regina Maria” amplasată pe Bd. Regina Maria, aferentă liniilor de tramvai 23 și 32.

Linia de autobuz 163 va funcționa pe un traseu scurtat până la terminalul „Piața Operei”.

Astfel, autobuzele liniei 163 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Giulești Sârbi” și Calea Plevnei/ Str. Știrbei Vodă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Știrbei Vodă, Splaiul Independenței, Bd. Eroii Sanitari, până la stația „Piața Operei” (aferentă liniilor 61, 69, 90, 104 și 336), cu întoarcere pe Bd. Eroii Sanitari, Bd. Eroilor, Str. Știrbei Vodă, Calea Plevnei, după care vor urma traseul de bază.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 163 vor efectua opriri în stațiile „Pod Eroilor” (situată pe Splaiul Independenței, comună cu cea a liniei 104), „Piața Operei” (situate pe Bd. Eroii Sanitari, comune cu cele ale liniei 104) și „Pod Eroilor” (situată pe Bd. Eroilor, comună cu cea a liniilor 122, 137, 138, 168, 196, 226, 268, 368, 781, N110 și N116).

Totodată, stația „Știrbei Vodă”, situată pe Str. Știrbei Vodă, pe sensul spre terminalul „Giulești Sârbi”, va fi suspendată.

Linia de autobuz 261 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul către terminalul „Complex Comercial Băneasa”.

Astfel, autobuzele liniei 261 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Piața Presei” și intersecția Șos. București-Ploiești/ Str. Elena Văcărescu, apoi pe un traseu modificat, pe Șos. București-Ploiești, bretea Pasaj Băneasa, Șos. București-Ploiești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, după care vor urma traseul de bază.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 261 vor efectua opriri în stația „Pod Băneasa”, aferentă liniilor 203, 304, 335, 361, 783, R441, R442, R443, R444, R446, R447, R448 și R477.

Pe sensul opus, traseul liniei 261 nu va fi modificat.

Linia de troleibuz 65 va funcționa doar în zilele de luni până vineri, numai în intervalele orare aferente perioadelor aglomerate ale zilei, respectiv 06:30 – 09:30 și 16:00 – 20:00, având în vedere că aceasta funcționează pe tronsoane comune cu liniile 86 și 97.

În afara perioadelor de funcționare a liniei 65, troleibuzele aferente vor circula pe linia 86, asigurând astfel o capacitate de transport sporită pe traseul „Dridu” - „Arena Națională”.

Abonamentele achiziționate pe linia de troleibuz 65 vor putea fi folosite (pe toată durata de funcționare a serviciului de transport public) și pe liniile cu traseu comun (dar numai pe porțiunea de traseu comun), cu aplicarea obligatorie a procedeului de validare multiplă (apăsând tasta “r” înainte de a apropia cardul de validator, în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, sau tasta 2 a validatorului, în celelalte vehicule).

Linia de autobuz 268 va fi desființată, având în vedere că aceasta funcționează pe tronsoane comune cu liniile 168 și 368.

Autobuzele retrase de pe linia 268 vor fi redistribuite pe liniile 168 și 368, asigurând astfel o capacitate de transport sporită pe traseele „Piața Romană” - „Cartier Constantin Brâncuși” și „Piața Romană” – „Valea Oltului”.

Totodată, abonamentele achiziționate pe linia de autobuz 268 vor putea fi folosite, până la expirare, pe toate liniile cu traseu comun (dar numai pe porțiunea de traseu comun), cu aplicarea obligatorie a procedeului de validare multiplă (apăsând tasta “r” înainte de a apropia cardul de validator, în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, sau tasta 2 a validatorului, în celelalte vehicule).

Autobuzele liniei 368 vor efectua opriri suplimentare pe sensul către terminalul „Valea Oltului”, în stația „Piața Romană”, situată pe Bd. General Gheorghe Magheru, comună cu cea a liniilor 300, 381, 783, N117 și N119.  

Tramvaiele liniilor 23 și 27 și autobuzele liniei 232 vor efectua opriri suplimentare pe Str. 11 Iunie, pe ambele sensuri, în stația „Parcul Carol I” (aferentă liniilor 7 și 47), pentru crearea unor conexiuni suplimentare de transport în această zonă.

De la aceeași dată, indicativele liniilor 331Bis și R447Bis vor avea o formă scurtată, care va fi aplicată în viitor pentru codificarea tuturor variantelor de traseu „Bis” ale liniilor de transport public.

Astfel, linia 331Bis va deveni 331B, iar linia regională R447Bis va deveni R447B.

Începând de luni, 21.06.2021, autobuzele liniei regionale R439 nu vor mai efectua opriri la peroanele de tramvai din stația „Lunca Bârzești” de pe Șos. Olteniței, în ambele sensuri, ci în stațiile inițiale de autobuz, ca urmare a executării unor lucrări de modernizare a rețelei de termoficare din Sectorul 4.

Luni, 21.06.2021, de Rusalii, toate liniile de transport public ale STB SA vor funcționa după programul corespunzător unei zile de duminică.
Programul de circulație poate fi accesat aici: http://stbsa.ro/ora_statii.

În zilele de 20, 21 și 27.06.2021, vor fi ridicate restricțiile de circulație din zonele de promenadă din centrul Capitalei, iar liniile 361 și 783 vor funcționa pe traseele de bază, având în vedere desfășurarea meciurilor de fotbal din cadrul Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020.

Începând de marți, 22.06.2021, de la ora 10:00, staţia de autobuz „Economu Atanasie Stoicescu” (aferentă liniei 201) situată pe Splaiul Independenței, pe sensul spre Piața Rosetti, va fi reamplasată temporar la o distanță de aproximativ 60 de metri față de poziția actuală (spre Șoseaua Virtuții).

Începând de astăzi, 16.06.2021, staţia „Valea Cascadelor (aferentă liniilor 61, 62, 137, 138, 178, 278, R431, R432 și R433) de pe Bd. Iuliu Maniu, de pe sensul spre autostrada A1, funcționează pe un amplasament nou, situat la o distanță de aproximativ 40 de metri față de cel anterior (spre stația „Imprimeria Națională”).

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) privind optimizarea rețelei de transport public, începând de sâmbătă, 12.06.2021, vor fi aplicate următoarele măsuri de reorganizare a liniilor 278, 91 și 69:

Linia de autobuz 278 va funcționa pe un traseu scurtat între terminalul „Cartier Militari” și Bd. Preciziei, pe Str. Tineretului, Drumul Osiei, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, cu întoarcere în rondul de la intersecția Str. Valea Cascadelor/ Bd. Preciziei, Str. Valea Cascadelor, Bd. Iuliu Maniu, Drumul Osiei, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Tineretului, terminalul „Cartier Militari”.

Pe Str. Valea Cascadelor, autobuzele liniei 278 vor efectua opriri în stațiile „Păcii” (comună cu cea a liniilor R431, R432 și R433) și „Bd. Preciziei” (comună cu cea a liniei 136).

Linia de troleibuz 91 va fi suspendată, având în vedere că aceasta funcționează pe tronsoane comune cu liniile 61, 69 și 96.

De la aceeași dată, vehiculele retrase de pe linia 91 vor fi redistribuite pe linia de troleibuz 69 („Baicului” – „Valea Argeșului”), asigurând astfel o capacitate de transport sporită pe acest traseu foarte solicitat.

Totodată, abonamentele achiziționate pe linia de troleibuz 91 pot fi folosite, până la expirare, pe toate liniile cu traseu comun (dar numai pe porțiunea comună), cu aplicarea obligatorie a procedeului de validare multiplă (apăsând tasta “r” înainte de a apropia cardul de validator, în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, sau tasta 2 a validatorului, în celelalte vehicule).